Cand iti dai seama ca sufletul tau e inca plin cu dragoste si sentimente pentru multi oameni, cand iti dai seama ca au trecut sute de ani, insa inca iti sta inima cand te gandesti la el... Cand iti dai seama ca a fost cea mai frumoasa perioada din viata ta si in aceelasi timp cea mai trista.
Iubirea se ascunde, mintea iti blocheaza sentimentele, ai senzatia ca nu le mai ai, dar ele sunt acolo si cand prinzi un moment de sinceritate cu tine...te izbeste.
Cand iti aduci aminte fiecare zambet, fiecare lacrima...disperarea fara persoana respectiva...cand totul dar totusi nimic nu are sens.
Cand nu te doare ca ai fost mintit sau inselat pentru ca iubirea e mai puternica decat orice...
Stand pe marginea patului meu din Londra nu stiu cum am ajuns la trecutul meu atat de trecut si m a izbit...
Mi-as dori sa mai pot iubi asa cum l-am iubit pe el...insa stiu ca n-am sa mai iubesc niciodata cu atata pasiune, puritate si cu atata putere.
Imi amintesc cat de pierduta ma simteam cand nu era langa mine, cand de fericita eram cand il priveam in ochi, imi amintesc ca iarna era mai calduroasa in bratele lui.
Camerele goale le-am umplut cu iubire.
Si imi amintesc acel Brasov, acel Brasov vinovat si atat de indragostit, atat de fericit, atat de pur si cald.
Imi amintesc de acel Brasov pierdut si ma intreb si azi de ce, de ce nu a fost sa fie?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu